Întotdeuna am visat să-mi găsesc marea dragoste, să mă căsătoresc şi ne iubim ca în poveşti până moartea ne va despărţi.Cred că Dumnezeu m-a ajutat să-mi îndeplinesc această dorinţă acum câţiva ani, când prietena mea cea mai bună a insistat să merg cu ea în concediu la mare. Deşi îmi face plăcere să mă duc la mare, atunci nu eram tocmai în momentul cel mai fast al vieţii mele, de câteva luni mă despărţisem de un băiat şi încă mai sufeream. Prietena mea avea iubit, uneori mă simţeam în plus şi îi lăsam singuri, îmi făceam de lucru singiură.
Într-o zi când serveam o înghetată la o terasă în Mamaia, un băiat se apropie de masa unde stăteam şi mă întreabă dacă nu sunt fata care lucrează la o anumită firmă din Braşov. Eu am fost foarte mirată că mă cunoaşte, habar nu aveam cine e. Apoi el mi-a explicat că m-a întâlnit odată când ar trebui să vină la firma mea. Mă privea foarte atent, părea foarte bucuros că mă vede din nou. Şi mie mi se părea simpatic, am acceptat fără nicio ezitare să luăm prânzul împreună, am vorbit despre diverse lucruri banale, apoi mi-am petrecut toată ziua cu el făară să-mi explic de ce făceam asta, mă atragea ceva la el, mi-a plăcut mult că nu mă intreba lucruri persoanale, era mulţumit cu ce îi ofeream. După ce am luat cina m-a însoţit până unde locuiam cu prietena şi apoi a plecat spunandu-mi că daca vreau să-l mai văd a doua zi de dimineaţă, îl găsesc pe plajă, îi plăcea să înoalte ca şi mine de dimineaţă când nu era lume. Următoarele două zile ne-am petrecut timpul împreuna ca doi amici fara să încerce să ma seducă măcar desi simţeam că ma priveşte îndelung. După aceste două zile el ar trebui să plece acasă, locuia în Bucureşti. Ne-am luat rămas bun cu un sărut pe obraz desi amândoi ne doream altceva. Mi-a luat numărul de telefon, dar nu credeam că mă va suna vreodată, simţeam că îi e teamă să se implice într-o relaţie. Trei luni m-am gândit numai la el, nu mai speram că îl voi mai vedea, dar într-o zi apare unde lucram si eu atunci l-am întrebat dacă nu poate să rămână până termin programul să mergem la un suc. Nu a putut refuza si asa am putut vorbi. I-am spus că am aşteptat telefonul lui, atunci mi-a spus că nu era pregătit pentru o relaţie, că îi murise prietena într-un accident. Si eu i-am povestit de eşecul relaţiei mele, că atunci la mare încă ma sufeream, şi că acele trei zile petrecute cu el a fost ca un medicament. Am servit masa împreună si la despărţire ne-am îmbrătişat şi ne-am săturat pe gură. Amândoi am fost foarte emoţionaţi. Apoi am început să ne vedem din ce în ce mai des până când am decis ca nu mai putem trăi departe unu faţă de celălalt. Eu m-am mutat în Bucureşti la el, mi-am găsit greu servici, dar eram foarte fericită. Apoi a urmat logodna, am rămas însărcinată si ne-am căsătorit.
Archive for the ‘povesti’ Category
Copii nazdravani
Maria a plecat la servici, Bogdan tocmai venise acasa obosit. Urma o zi grea, râmase singur cu Mihai şi Cristina, care întotdeauna erau plini de energie şi reuseau mereu sa te surprindă prin modul lor de a se juca.
Mihai avea 7 ani şi îi plăcea foarte mult să se joace cu maşinuţele, de curând primise o maşinuţă gip şi tot timpul era cu ea în mână. Cristina avea 5 ani şi îi plăcea mult s-o emite pe mama sa, avea multe păpuşi si în fiecare zi avea grijă să le facă de mâncare, să le hrănească, să le spele, sa le îmbrace cu haine noi.
Bogdan se uită la copii cum se joacă în camera lor, părea să fie o zi liniştită, apoi s-a dus să se întindă puţin, lucrase toată noaptea din greu. Avea de gând să stea doar puţin cu ochii închişi, dar cum s-a pus în pat, adormi imediat şi începuse să sforăie. Mihai auzi şi a stat un minut să se gândească, cum să se joace cu maşinuţa lui nouă. Seara trecută văzuse la televizor cum merg maşinile prin desert şi l-a fascinat acest lucru. Nu i-a luat mult pâna când i-a venit o excelentă idee, s-a dus în bucătărie şi chinuit să ia cutia de sare, borcanul unde ţinea mama zahărul, punga de orez şi de făină, apoi s-a mai gândit şi la brânza de vaci din frigider. Apoi le-a dus pe rând în camera, a răsturnat din fiecare câte puţin pe covoar, doar brânza s-a gândit că ar fi mai bine s-o pună pe pătura de lână pufoasă pe care o aveau pe pat. În sfârşit putea să meargă cu maşinuţa lui prin deşert, mlaştină, noroi, zăpadă, pe gheaţă.
Când a văzut Cristina ce face fratele său, i-a venit şi ei o idee, să le facă păpuşilor un desert. Îi plăcea să se uite la mama ei când făcea cozonaci. Nu mâncase de mult şi i se făcuse poftă. Le-a spus fetelor ei că pleacă sa le pregătească ceva bun. Se duce în bucătărie, ia vasul de prăjituri a mamei, ia toate ouălele din frigider si le sparge în vas, pune şi făina rămasă, pune si o jumătate de sticlă de ulei, a mai găsit un litru de lapte şi l-a varsat şi pe el în vas, a mai pus şi un pumn de sare. Apoi s-a apucat de frământat, nu ştia de ce nu se face aluatul aşa cum vedea ea la mama sa. S-a gândit să pună şi orez, poate aşa se va închega. Cristina a frământat de zor cozonacii vreo 3 ore, dar tot nu era mulţumită de aluat.
Bogdan, când s-a trezit, spera ca copiii să nu fi făcut nicio minune, nu se auzea gălagie din camera lor. Se ridică din pat şi se duce să vadă ce fac copiii. Mihai era in mijocul camerei, covorul era alb ca zăpada, patul era şi el alb. Bogdan nu întelegea ce se întâmplă, avea senzaţia că a nins.
Mihai ce e aici?
Mihai nu se aşteptea să se scoala tatăl lui aşa repede. Nu avea curajul sa spună nimic.
Mihai, răspunde-mi, de ce eşti alb din cap până în picioare? Ce e pe covor, pe pat!?
Am vrut să merg şi eu cu gipul meu prin desert şi… m-am gândit că iau din bucătărie ce avea mama prin dulapuri…spuse Mihai aproape plângând.
Ce ai luat!?
Făină, orez, brânză, zahăr…
Dumnezeule! Nu pot sa vă las un minut singuri! Cristina unde e?
În bucătărie.
Ce face acolo? Când întoarse privirea spre bucătărie, apare si Cristina murdara toată. Lui Bogdan nu-i venea să creadă ce vedea, abia mai putea vorbi.
Tu ce ai mai făcut?
Am vrut să fac cozonaci ca mami, dar nu mi-a ieşit, spuse fetiţa cu tristeţe
Cozonaci!? Bogdan se duce repede în bucătărie să vadă ce e acolo. Ca şi în cameră, era toată gresia alba, se vedeau coji de ouă, ulei, pungi, mobila murdara.
Dumnezeule! Ce ati făcut !?
Lui Bogdan i-a trecut nervii după puţin timp, trebuia să se calmeze şi să înceapă să facă curăţenie până venea Maria de la servici, nu dorea să-i vadă reacţia dacă ar vedea ce minunăţii au făcut copiii. I-a spălat pe cei doi micuţi, le-a dat haine curate, apoi a pus casa la punct. Cand a sosit Maria, Mihai şi Cristina dormeau împreună cu tatăl lor.
De 1 Mai am avut placerea sa ma intalnesc cu colega mea de banca din scoala generala cu care m-am impacat foarte bine. Ea a observat imediat ca port la mana o bratara cu pietre semipretioase si a inceput sa rada deoarece stia ce innebunita am fost de mica de chihlimbar. Am stat multe ore la povesti, ne-am adus aminte cum stateam la scoala in prima banca langa catedra si admiram bratara pe care o purta invatatoarea noastra. Atunci inca nu stiam prea multe despre pietre semipretioase. Eram fascinata de acea bratara, imi doream atat de mult sa am si eu una pe mana. Si nici acum nu am renuntat la pasiunea mea pentru chihlimbar. Destinul a facut in asa fel ca prietena mea cea mai buna sa fie si ea innebunita de chiihlimbar, ea are un site preferat de unde ii pune pe iubitii sai sa-i cumpere, cercei, bratari, coliere. Le spune tuturor ca chihlimbarul face bine la sanatate daca porti cu regularitate.
Eu sunt o fire romantica, sunt de parere ca bijuteriile trebuie daruite de barbatul iubit. Eu am stat cam prost la acest capitol pana de curand, cand un baiat a reusit sa-mi fure inima pentru totdeauna. De ziua indragostitilor mi-a facut o mare surpriza, m-a rugat sa iau cina la el acasa. M-a asteptat asa cum i-am marturisit eu odata ca visez sa servesc masa cu barbatul iubit, la lumina a doua lumanari. Mancarea mea preferata era deja pusa in farfurii, sampania si apa erau si ele pe masa. Trebuia doar sa ne asezam sa mancam. Eu eram foarte emotionanta, era pentru prima oara in viata mea cand mi se intampla asa ceva. Nu am putut manca prea mult. Prietenul meu a strans masa si apoi m-a pus sa inchid ochii deoarece avea pentru mine un desert surpriza. Cand am deschis ochii in fata mea pe masa era o farfurie cu prajitura mea preferata si in fata ei erau insirate o pereche de cercei, o bratara si un colier, toate din chihlimbar. Atunci iubitul meu mi-a declarat ca ma iubeste cum nu a mai iubit pe nimeni si m-a rugat sa accept sa fiu iubita lui. Eu cateva minute nu am putut spune niciun cuvant, asa emotii nu mai avusesem niciodata. Simteam pentru prima oara ca sunt indragostita cu adevarat si cineva chiar ma iubeste sincer. Si asa cum imi doream, cel care a dorit sa-mi cucereasca inima, a facut-o cu cea ce imi doream cel mai mult sa am ca femeie. Dupa ce emotiile au mai trecut, iubitul meu mi-a marturisit ca a vorbit fara sa stiu cu prietena mea cea mai buna care i-a spus ca imi place bijuteriile de chihlimbar, ca un asa un cadou o sa ma faca foarte fericita. Cand a auzit colega mea de banca ce moment frumos am trait, a fost tare fericita pentru mine. Ea mereu imi spunea, de cate ori ne vedeam, ca imi voi gasi baiatul potrivit pentru mine. Se pare ca a avut dreptate.
De ziua mamei i-am facut si ei cadou o bratara cu chihlimbar de pe acelasi site. I-a placut mult mamei darul meu.</p>
Costel şi Ovidiu
Doi vecini s-au întâlnit în faţa blocului unde locuiau în oraşul Lupeni. Costel venea de la cumpărături, Ovidiu venise de la serviciu. Cei doi se înţelegeau bine, băieţii lor erau în acelaşi clasă la şcoala şi aveau ce vorbi când se vedeau.
– Bună Costele, iar ai fost la cumpărături?
– Iar am fost… Cred că mama m-a născut în căruţă. Tu vii de la muncă?
– Eu sigur nu m-am născut pe drumuri. La cât muncesc eu, cred că mama m-a facut în mina unde lucra.
– Ti-a spus Ionuţ, că am fost chemat la şcoală?
– Nu. S-a întâmplat ceva cu Mihai?
– S-a bătut cu un alt băiat.
– Ceva grav?
A spus diriginta că-i scade nota la purtare dacă se va mai repeta.
– Mai dă-i încolo cu şcoala lor cu tot. Aseară m-am uitat şi eu puţin peste ce învăţa Ionuţ, nu ştiu de unde au scos ei acum poeţii aştia noi. Pe vremea noastră nu se auzea de Eminescu, Alescadri sau alte porcarii.
– Eminescu asta o fi un şmecher de acum care vrea să se facă cunoscut şi le bagă săracilor copii pe gât poeziile lui.
– Asta e. Daca toti râde de Becali care îl ştim, că e cel mai inteligent om, pe care îl are ţara noastră, ce să mai vorbim?
– Nu mai are rost să mai discutăm, ne merităm soarta, Ovidiule. Ai văzut ce au mai scornit proştii aştea la televizor? Cică românii consumă cel mai puţin săpun şi pastă de dinţi…
– Pai da, acum americanii de la UE, cred că au găsit proştii care o să le facă pe placul lor, doar să se îmbogatească ei.
– Iaca aşa, că m-am facut mare şi fără prea mult săpun, şampon şi alte porcării. De câte ori am simţit cum umblă păduchii prin cap. Aşa mă distram la şcoală când ne controla şi mă trimitea acasă până scăpeam de ei, era cel mai perfect motiv să nu merg la şcoală. Cei doi vecini începuse să râda.
– Pe noi ne punea mama să ne spălăm cu săpun de casă, dar mi-am adus aminte de o fază tare. Când aveam 16-17 ani, tata m-a trimis la o stină de oi, sa-l ajut pe cioban câteva săptămâni. Acolo la stină stătea şi Ileana, fata ciobanului, era atât de frumoasă, am prins drag de ea imediat. Într-o seară taica-său adormi mai devreme şi în sfarsit am ramas singur cu Ileana mea. Când eram gata s-o sărut, văd ceva miscându-se prin părul ei şi când i-am pus mâna în cap, am văzut mai mulţi păduchi. Mi-a trecut orice urmă de dorinţă de sărutare, a doua zi am şi plecat acasă.
– Dacâ eram eu, Ileana ta nu mai scăpa de mine în seara aia, Costel râdea.
– N-o să uit niciodatăă, spuse Ovidiu zâmbind.
– Hai că te las acum, s-a făcut deja ora cinci, mă omoară nevasta-mea.
– Stai puţin, să-ti mai spun una tare…
– Spune-o repede.
– Ieri când veneam de la servici, m-am dus să cumpăr păine, pe drum a intrat în vorbă cu mine o reporteră de la nu ştiu care televiziune si mă întreabă dacă ştiu ce sărbătorim de Paşte.
– Şi?
– I-am spus că nu sunt atât de prost cum mă crede ea, să nu mai facă pe desteapta cu mine, că ştie toată lumea ce e Paştele.
– Chiar mă gândeam la asta, cine a mai inventat şi acest Paşte, cred că tot aceşti americani, să mai scoată nişte bani de pe urma prostilor.
– Asta chiar că nu ştiu, nu m-m gândit la asta niciodata.
– Acum chiar te las, mai vorbim noi. Numai bine!
– Numai bine!
Costel şi Ovidiu s-au desărţit şi au mers amândoi la familile lor.
RAMI. Blog 