Ma bucur ca am cunoscut pe aceste persoane minunate

Posted: Iulie 10, 2014 in Cei care trezesc Romania dorm...

Viorica Neacsu are 58 de ani si este din Petrosani. Ea este casatorita cu Anghel ce o iubeste mult si au impreuna un baiat de 18 ani. Viorica ar trebui sa fie cea mai fericita femeie, ea si-a gasit partenerul de viata de care numai moartea o va mai desparti, dar destinul Vioricai este unul foarte crud, din pacate.

Viorica a fost foarte dorita de parintii ei. Mama ei a nascut-o dupa 9 ani de la casatorie cu ajutorul unui tratament. S-a nascut la 7 luni jumatate, sanatoasa.

Viorica mi-a martusit: “ Eram bucuria si fericirea mamei mele, imi cumpara tot felul de jucarii, sa am o copilarie frumoasa asa cum ea nu avusese “.

Din pacate aceasta fericire a durat pana cand Viorica a implinit 3 ani. In 1957, in tara noastra a fost epidemie de poliomielita. Un medic a refuzat sa-i faca vaccinul anti-poliomielita pe motiv ca deja avea 3 ani. Din acea clipa viata Vioricai si a familiei ei s-a schimbat pentru totdeauna. Cand s-a declansat boala, Viorica a intrat in coma profunda, 3 zile si 3 nopti nu s-a trezit. Dar Dumnezeu mai avea planuri cu ea pe aceasta lume. Cand s-a trezit, toata lume a fost fericita, dar nu stiau ce va urma. Viorica nu mai putea sa se misce deloc, 6 saptamani a stat in spital in timp ce i s-au facut 600 de injectii.

Viorica mi-a zis: “ Parintii mei au incercat toate posibilitatile de a ma face sa-mi revin, sa ma vada umbland cat de cat, plimbandu-ma prin toate spitalele din ?ara. Am suferit foarte mult “.

Cu toate ca avea un destin dur cu care trebuia sa se lupte, Viorica si mama ei nu s-au resemnat. Viorica a mers la scoala normala luand doar premii intai, apoi a terminat si liceul cu note foarte mari. In anul 1973 a vrut sa dea si la facultate, dar comisia de la Deva nu a acceptat-o pe motiv ca avea nevoie tot timpul de insotitor. Nici aceasta nereusita n-a doborat-o pe Viorica. Dorind sa fie utila familiei a inceput sa mediteze copii la matematica, asa a ajutat o multime de tineri sa-si croiasca calea in viata.

Viorica mai visa la ceva, dorea sa aibe un sot ce s-o iubeasca si un copil. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul revistei “ Femeia “ unde a trimis adresa ei. Multi baieti cand veneau s-o vada, incetau sa-i mai scrie. Viorica mi-a spus: ” Printre corespondenti se afla si cel care, ulterior urma sa fie sotul meu. Intr-o perioada de timp a renuntat si el sa-mi scrie, apoi a reluat coresponden?a, eu nu-mi mai faceam iluzii, gandindu-ma cat de greu ar putea sa ne fie, deoarece si el (Anghel ) era persoana cu dizabilitate de gradul II, neputandu-si folosi mana dreapta fiind paralizata si avand proteza de alungire la piciorul drept “.

Casatoria a avut loc in cele din urma, Viorica fiind nevoita sa se lupte cu mama ei care nu dorea ca fiica ei sa se casatoreasca.

Dupa revolutie, Viorica si-a mai implinit inca un vis, a urmat cursurile: “ Comunicatii Internationale de Masa ” la Facultatea Eminescu Lenter din Bucuresti (studiu prin corespondenta ). In anul 1994, sotii Neacsu au adoptat un copil.

Cand totul parea ca incepe sa le mearga bine, a venit apa peste ei( anul 1998 ), inundu-le casa. Viorica a fost la un pas de moarte. Norocul ei a fost ca un vecin a sarit s-o ajute sa iasa din casa. Apartamentul le-a fost distrus, dar un fost coleg de al ei i-a ajutat sa ia viata de la capat.Parca n-ar fi fost de ajuns aceste necazuri. La putin timp dupa inundatii, i-a murit si mama, cea mai draga fiinta din viata ei.

Viorica povesteste cu tristete: “Ne doare sufletul caci aproape toti pe care i-am ajutat ne-au intors spatele, iar increderea noastra in oameni a adus mai mult rau decat bine ”.

Sotii Neacsu sufera ca nu mai au prieteni cu care sa comunice, si-au bagat internet cu speranta ca vor gasi prieteni noi cu care sa poveteasca ofurile, bucuriile vietii. Ei traiesc modest doar cu ce primesc de la primarie fiind personae cu dizabilitati, adica in jur de 11000 lei. Desi ar avea nevoie de ajutor, ei nu ar cere nimic de la nimeni.

Iata ce spune Viorica: “ Viata este o continua lupta, este ca o floare udata cu lacrimi, in suferinta incalzita cu razele sperantei si batuta de vanturile reci ale realitatii. Orice este posibil. Viata este ca o drama, iar noi personajele suntem sub chip de victime. Nu trebuie sa cedam in fata suferintei pentru ca devenim neputinciosi, trebuie sa sfaramam orice piedica in calea noastra. Chiar daca avem un handicap, avem demnitate, mandrie. Acestea sunt singurele lucruri care ne apara de vicisitudinile vietii. Speranta face si ea parte din rol. Daca asta ne lipseste, atunci totul se naruie“.

Cu aceste ganduri, sotii Neacsu incearca sa-si traiasca mai departe viata pana moartea ii va desparti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s