Cateva dezvaluiri din viata mea

Posted: Octombrie 3, 2013 in Informatii despre mine

Eu pana la 20 de ani, stateam afara doar in carut sau pe o bicicleta pe 3 roti. Tin minte ce se chinuia mama, statea aplecata sa ma tina sa pot merge pe tricicleta din aia de copii mici. Va dati seama ca nu era usor daca abia la 3 ani am stat in fund.
Mama m-a crescut in mijocul copiilor, niciodata nu m-a izolat fata de ceilalti copii sanatosi. Apoi am mai progresat si puteam sta singura pe tricicleta aia mica si ma uitam la copii cum se joaca, radeam si eu cu ei, ascultam diverse povesti. De plimbat nu ma puteam sa mai ma plimb deoarece crescusem prea mare si nu aveam loc sa mai pledasez. Visam la o bicicleta mai mare cu care sa plimb cat vreau si unde vream. Acest moment a venit la 9 ani, o clipa de fericire incredibila a fost atunci.
Intr-o zi cand m-am trezit era in holul apartamentului nostru o bicicleta mare speciala pentru copii ca si mine, avea sa cu spatar si centura sa ma leg cu ea sa nu vin in fata, picioarele erau legate si ele cu centuri. Parca era facuta special pentru nevoile mele. Mama mea scumpa facuse rost de ea de la spitalul de copii unde faceam tratament. Pe acea vreme spitalul de copii era ajutat de o fundatie din Anglia. Si precum mama a fost mereu data ca exemplu si admirata pentru ce facea pentru copiii ei, bicicleta a ajuns la mine.
Anii urmatori au fost frumosi pentru mine din punct de vedere a mersului afara. Puteam sa ma plimb unde vreau, sa stau cat vreau in vacante, mergeam si la prietena mea s-o iau la plimbare, sa ne jucam, sa mai povestim. Am mai si cazut cu bicicleta, dar asta e,trebuia sa merg mai departe. Asta a fost primul meu pas sa fiu independenta, sa am libertatea macar sa fac ce vreau, sa-mi asum responsablitatea pentru faptele mele.
Singurul necaz era ca ii chinuiam ba pe mama, ba pe fratele meu, sa urce sau sa coboara bicicleta din magazia scarii blocului nostru. Au fost ani frumosi din viata mea.
Pe vremea aia nu nici in vis nu ma gandeam ca va veni un timp in care n-o sa mai am nevoie de nimic pentru a merge la plimbare, ca voi putea merge pe propriii mele picioare.
Acum nici nu mai vreau sa aud de bicicleta, acum indraznesc sa visez la ziua in care voi putea pleca pe usa afara fara mamicuta mea si de afara s-o sun sa-i spun cat de frumos la aer curat. Sa dea Domnul sa vina ziua aceea cat mai curand!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s