Somnul

Posted: Noiembrie 10, 2010 in Mentalitate invingatoare

Faptul ca dormim aproximtiv o treime din viata poate parea o pierdere de
vreme, dar somnul este o conditie a supravietuirii -totodata el este si o perioada de
activitate intensa, plina de evenimente bizare si dramatice.

LA FEL DE NECESAR CA SI AERUL
Somnul este o necesitate primordiala. El se dovedeste tot atat de neinlocuit ca
aerul, ca apa si ca hrana. Lipsa de somn ucide chiar mai repede decat lipsa
hranei. Daca un caine moare dupa 14 zile de stare treaza continua, experientele au
demonstrat ca dupa 100 pana la 200 de ore de lipsa de somn, omul prezinta dereglari importante la nivelul intregului organism. Astfel, se fac simtite modificari ale tensiu
arteriale, respiratiei, atentiei, batailor inimii. In ceea ce priveste durata somnului,
difera de la o varsta la alta. Daca la noul nascut este de douazeci de ore, la adult
ajunge la sapte-opt ore. De asemenea, se schimba si ritmul somnului. Se trece de
ritmul polifazic al sugarului la firescul somn de noapte al celor mari. Exista insa
exceptii. Pliniu cel Tanar si Victor Hugo dormeau doar doua-trei ore pe noapte. Acea
demonstreaza, in ultima instanta ca nu toti oamenii au un somn egal. Unii dintre n
avem insomnii amri cu componente psihopatice sau organice, pe cand altii au insom
simple, cu nopti “bune” si nopti “rele”. Tulburarile somnului pot apare si sub forma un
hipersomnii, adica a unei tendinte irezistibile de a dormi. Este cazul narcolepsi
caracterizata prin crize brusce de somn fara vise si treziri brusce, cand bolnavul pier
complet notiune timpului. Mai grava se dovedeste cataplexia, o alta forma
hipersomnie, care se caracterizeaza prin halucinatii hipnogene frecvente. Sa nu uit
somnambulismul, aceasta manifestare paradoxala nocturna, asupra careia nu s-a form
inca o conceptie unanim admisa. Printre altele se pune in discutie eventualitatea un
baze genetice ale somnambulismului. Sa vedem deocamdata ce este somnul.
În opoziţie cu starea de veghe caracterizată prin activismul şi luciditatea psihicului şi
identificabilă cu conştiinţa, somnul poate fi definit ca o stare reversibilă a organismului
asociată cu scăderea până la dispariţie a reacţiilor adaptative superioare, a relaţiilor şi
reacţiilor senzorio-motorii cu şi faţă de mediul înconjurător. Este starea în care omul
rămâne complet lipsit de apărare.
“Faptul că orice fiinţă superior organizată acceptă acest risc pentru o parte
considerabilă a vieţii sale sugerează presupunerea că somnul trebuie să aibă o funcţie
vitală ”, scria cu mulţi ani în urmă Hess. Tot el aprecia, prin 1965, că somnul este o
funcţie fiziologică integrală, o condiţie de bază a vieţii, un fenomen fundamental pozitiv,
deoarece reîmprospătează organismul şi previne epuizarea. Freud, la timpul său,
considera că somnul îndeplineşte în viaţa omului două funcţii majore:una biologică –
constând în asigurarea relaxării organismului iar cealalta psihologică – concretizată în
stingerea interesului pentru lumea externă
Faptul că somnul îndeplineşte astfel de funcţii majore în existenţa umană este
demonstrat, printre altele, de perioadele de deprivare de somn care, acţionând ca o
suprasolicitare, epuizează rezervele funcţionale ale organismului. De asemenea, ele se
asociază cu modificări ale tabloului psiho-comportamental al omului, cu apariţia de
confuzii, dezorientare, iritabilitate. Deşi somnul îndeplineşte funcţii vitale pentru
organismul uman, deşi el este necesar şi avantajos pentru organism, nu trebuie să
pierdem din vedere faptul că prin prelungirea lui ar putea deveni o piedică în calea existenţei omului.
Ephorn şi Carrington îşi exprimau opinia că tendinţa de scădere a tonusului cortical,
inerentă somnului, trebuie ţinută în frâu în limite adaptativ-adecvate, tocmai pentru a
putea fi restabilită fără dificultăţi capaciatea corticală de veghe.
Pentru această problemă o mare importanţă o are trecerea de la o stare la alta, de la
starea de veghe la cea de somn (aţipirea, adormirea) sau de la cea de somn la cea de
veghe (trezirea). Fenomenul are o largă răspândire fiind întâlnit şi la animale. La acestea
trecerea de la starea de veghe la somn ia forma hibernării, stare foarte asemînîtoare
somnului. Hibernarea implică modificarea mecanismelor de termoreglare, întreruperea
activităţilor etajelor superioare ale sistemului nervos însoţită însă de păstrarea
coordonărilor reflexe controlate de partea inferioară a trunchiului cerebral.
Analiza comparativă a celor două stări, de veghe şi de somn, arată că ele sunt opuse.
Astfel, în starea de veghe activitatea electrică a scoarţei cerebrale, înregistrată cu
ajutorul electroencefalografiei (EEG), prezintă ritmuri frecvente şi de mică amplitudine,
fiind desincronizată, în timp ce în starea de somn, ritmuri lente şi de mare amplitudine,
fiind sincronizate, cu excepţia somnului profund când ritmurile sunt relativ aemănătoare.
Dacă starea de veghe este rezultatul activităţii individului şi cortexului său prin mesaje
senzoriale, somnul se produce prin scăderea afluxului senzorial. Acest lucru a fost demonstrat la animal cu ajutorul experimentelor de lezare a diferiţilor receptori, ce a dus la instalarea somnului.
La om, în stările de deprivare senzorială, perioadele de somnolenţă şi de somn sunt
îndelungate. Instalarea somnului ca rezultat al suprimării sau reducerii informaţiilor
senzoriale explică somnul pasiv. În afară de acesta există însă şi un somn activ, produs
de răspândirea în scoarţa cerebrală a unui proces inhibitor activ, ce se difuzează din
aproape în aproape. Noţiunea de somn activ are o dublă semnificaţie:ea marchează
opoziţia faţă de somnul pasiv datorat scăderii tonusului ca urmare a lipsei de aferenţe
specifice si sugerează faptul că somnul poate fi provocat intenţionat în condiţii
experimentale sau în viaţa cotidiană
Producerea somnului activ poate fi obţinută prin stimularea receptorilor senzoriali,
însă nu cu orice tip de stimul, ci cu stimuli capabili a induce inhibiţia (stimuli monotoni,
cu intensitate scăzută, cu acţiune repetată). În afara mecanismului inhibiţiei active,
produs de Pavlov, în explicarea somnului activ au fost formulate şi alte teorii. Hess era
de părere că ar exista un centru al somnului (centrul trofotrop) localizat în hipotalamus.
Bremer, negând intervenţia unui proces inhibitor, credea că somnul se datorează
“oboselii sinaptice” care ar invada structurile funcţionale ce sunt responsabile de
menţinerea stării de veghe. O idee aproximativ asemănătoare o exprimă şi Kleitman care
credea că somnul se datorează inactivităţii cortexului cerebral rezultată din reducerea
impulsurilor eferente care vin în special de la musculatura scheletică.
Teoria neurală a somnului a avut şi ea mulţi adepţi care considerau că somnul îşi are
originea în faptul că anumite momente funcţionale din fiziologia creierului, funcţia
neuronilor centrilor corticali este suspendată ca urmare a retracţiei dendritelor, întrerupându-se astfel contactul dintre neuroni. Teoria ischemiei cerebrale postulează
apariţia somnului de reducerea debitului sangvin cerebral. La fel de răspândite sunt şi
teoriile chimice ale somnului care arată că responsabile de apariţia somnului ar fi o serie
de substanţe chimice (acumularea de acid în sânge, scăderea cantităţii de bromhormon în
glanda hipofiză sau a serotoninei în glanda pineală; dinamica substanţelor ce se află în
lichidul cefalorahidian care produc “apetitul pentru somn”). Cercetările moderne au
arătat că nici una din aceste explicaţii nu este întrutotul satisfăcătoare. Alături de
mecanismele pur fiziologice trebuie luate în considerare şi o serie de mecanisme psihice,
îndeosebi motivaţionale, ce pot produce inhibarea sau dezactivarea structurilor nervoase,
întreţinând astfel, fie starea de veghe, fie starea de somn (Weeb, 1983).
O teorie ştiinţifică a somnului trebuie să explice mai multe aspecte:
• mecanismele intrării în somn (adormirea)
• mecanismele ieşirii din somn (trezirea)
• mecanismele întreţinerii somnului
• mecanismele împiedicării somnului
Adormirea sau scufundarea în somn nu se realizează brusc decât în cazuri foarte rare
(la copii sau la adulţi în urma unui efort fizic foarte mare). De obicei, ea este precedată
de o mulţime de reacţii (căscatul, scăderea tonusului muscular, rărirea pulsului, scăderea
presiunii sanguine, creşterea temperaturii extremităţilor).
Trezirea definitivă din somn este perfect analoagă adormirii însă în sens invers. Şi ea
se realizează progresiv, dar semnele care o însoţesc sunt opuse celor ale adormirii
(accelerarea pulsului, a respiraţiei).
Întreţinerea somnului se datorează scoaterii din funcţiune a sistemului activator
ascendent, răspândirii inhibiţiei într-o mare masă neuronală şi intrării în funcţiune a unor
mediatori chimici inhibitori (acidul hidroxigama-butiric).
Împiedicare somnului are loc ca urmare a intervenţiei unor factori neaşteptţi (zgomote,
interdicţie verbală, etc.) şi a stimulării directe sau indirecte a sistemului activator.
O teorie completă a somnului trebuie însă să precizeze nu numai astfel de mecanisme
şi factori, ci şi ce anume se întâmplă cu reactivitatea fiziologică şi psihică a individului
în cursul trecerii de la o stare la alta sau în timpul uneia dintre ele. În timpul somnului
creierul uman nu este inactiv! El receptează stimuli, reacţionează la unii din ei,
coordonează diferite alte funcţii ale organismului. Evident însă că aceste activităţi sunt
realizate în cu totul alte condiţii şi o cu totul altă finalitate decât în timpul stării de
veghe.
În somn individul se mişcă (cercetările au arătat că în decursul celor 8 ore de somn se
efectuează 20-60 de mişcări, fiecare mişcare durând 5-10 secunde, iar totalul lor
nedepăşind 3-5 minute), scrâşneşte din dinţi (ceea ce înseamnă că are loc o hipertonie a muşchiului masetar), sforăie (ca urmare a relaxării muşchilor orofaringieni, în special în
decubitul dorsal), manifestă o anumită excitabilitate senzorială care este diferită în
funcţie de stimul şi de semnificaţia lui (pragul senzorial al diverşilor stimuli constituind
un important criteriu de apreciere a profunzimii somnului).
Cea mai semnificativă probă a activismului creierului în timpul somnului o reprezintă
însă activitatea bioelectrică a creierului posibil de înregistrat cu ajutorul
electroencefalografiei. Cele patru ritmuri ale scoarţei cerebrale (alfa – specific stării de
veghe, de relaxare senzorială şi mintală; beta – caracteristic stărilor de excitaţie, el fiind
expresia materială a fenomenelor de conştiinţă; teta şi delta – expresii ale stării de somn
sau ale unor stări patologice cerebrale), reprezintă indicatorii indubitabili ai acestei
activităţi. Ele diferenţiază nu doar starea de veghe de starea de somn, ci şi diferite stări
(faze) ale somnului. Cercetările efectuate au arătat că în funcţie de anumite caracteristici
ale lor pot fi deosebite cinci faze ale somnului:
stadiul A – se caracterizează prin declinul stării de veghe, prin tranziţia uşoară de la o
stare relaxată de veghe la o stare de somnolenţă; activitatea EEG se va caracteriza printr-
o creştere în amplitudine şi difuziune regională a sistemului alfa, apoi prin fluctuaţii ale
acestuia (apariţia şi dispariţia lui), pentru ca în final să scadă progresiv
stadiul B – este o fază de somn uşor, cu unde din banda teta a căror frecvenţă scade pe
măsură ce somnul devine profund; traseele au amplitudine redusă, luând forma unei linii
drepte, fără ritmuri alfa, dar cu posibilitatea apariţiei din când în când a acestora, care ar
putea duce chiar la trezire
stadiul C – faza somnului de profunzime medie caracterizat prin apariţia în salve de
scurtă durată a fusurilor de unde cu o frecvenţă de 14 c/s şi prin prezenţa complexului K (un accident electric ca răspuns la un stimul senzorial)
stadiile D şi E – sunt faze de somn profund caracterizate prin unde ce devin din ce în
ce mai lente până la 1-2 c/s.
Aceste cinci stadii ale somnului nu apar în timpul oricărui tip de somn, ci doar în
timpul somnului lent. S-a demonstrat că în afara somnului lent, reprezentând în medie
60-70% din totalul somnului comportamental, există şi somnul rapid caracterizat prin
apariţia episodică, printr-o activitate electrică a creierului desincronizată care de mai
multe ori diferă puţin de cea din starea de veghe şi, mai ales, prin manifestări
comportamentale specifice. Somnul rapid, care întrerupe periodic somnul lent,
reprezintă în medie 18-22% din durata totală a somnului, apare cu o periodicitate de 90-
120 minute şi cu o durată de 5-10 minute.
Părerile autorilor cu privire la natura, structura şi mecanismele acestor două tipuri de
somn sunt împărţite. Unii dintre ei, printre care şi Sterman, sunt partizanii teoriei
unicităţii potrivit căreia cele două tipuri de somn reprezintă nivele diferite ale unui
proces unitar de somn. Alţii susţin că există o dualitate a structurilor şi mecanismelor
celor două forme ale somnului. Cu toate acestea teorii, autorii lor sunt de comun acord
cu faptul ca somnul rapid este expresia activităţii onirice a psihicului si ca cele două
tipuri de somn au efecte contradictorii:somnul lent îndeplineşte mai ales un rol
reparator, odihnitor, restaurator, fortifiant al organismului şi doar parţial pentru creier si
somnul rapid are efecte tocmai asupra reînnoirii creierului, contribuind la formarea
memoriei de lungă durată
Şi reactivitatea psihică a individului suportă în somn o serie de modoficări. Astfel, se
modifică pragurile senzoriale (în sensul creşterii lor), timpul de reacţie se prelungeşte pe
măsura adâncirii somnului, evoluează şi reacţiile condiţionate, unele dintre ele putând fi
executate chiar în timpul somnului, deşi după trezire individul nu-şi mai aduce aminte de
ele.
Somnul influenţează diferenţiat memoria şi uitarea. Cercetările au demonstrat că el
favorizează reţinerea unui material chiar dacă acesta este fără sens, ceea ce I-a
determinat pe unii să afirme că omul uită cu mai multă uşurinţă după o perioadă de
activitate decât după una de somn.
O relaţie interesantă a fost stabilită între somn şi personalitate. S-a constatat că cei care
dorm puţin tind a fi energici, eficienţi, în timp ce cei care dorm mult sunt depresivi,
anxioşi, critici. De asemenea, cele două categorii de indivizi se diferenţiază între ele şi
prin calitatea trebuinţelor: cei care dorm puţin au trebuiţe înalte, pe când cei care dorm
mult au trebuinţe joase, primare. Oamenii cu personalităţi şi stiluri de viaţă caracterizate
prin îngrijorare sau stări depresive, anxioase*, cele care mai mult “îşi fac probleme”
decât “le rezolvă” au nevoie mai ales de somn activ deoarece acesta este cel care
produce efectul restaurator, îndeosebi după zile de îngrijorare, de depresiune, de
dezechilibrul, după conflicte intrapsihice sau după efortul depus pentru învăţarea unor
probleme noi şi dificile.
Variaţii ale timpului şi tipului de somn există şi după temperamente, preocupări,
condiţii de muncă şi de viaţă, intensitatea stresului, vârstă. De pildă, copii cu deficienţe
mentale tind să doarmă mai puţin şi să dispună de perioade scurte de somn activ.
S-a ridicat o problemă generală: somnul reprezintă o “ruptură” completă a individului
de la realitate sau în timpul lui se păstrează puncte de contact prin care cel care doarme
poate fi influeţat din afară? Se pare că aceasta a doua presupunere este mai plauzibilă
decât prima. Un argument în acest sens îl constituie descoperirea “învăţării în somn”,
exploatat la un moment dat nu doar ştiinţific ci şi comercial. Procesul învăţării în somn
poate fi controlat experimental în următorul mod: se prezintă subiecţilor în timpul
somnului o serie de întrebări urmate de răspunsuri, apoi, în starea de veghe, li se cer să-
şi reamintească răspunsurile la întrebările formulate în timpul somnului sau să
recunoască răspunsul corect dintr-un număr mai mare de răspunsuri posibile care le sunt
prezentate spre examinare. Rezultatele arată că, de regulă, pot fi învăţate, reţinute, unele
răspunsuri la întrebările prezentate în timpul somnului, dar nu independent de stadiul de
profunzime al somnului. Astfel, s-a remarcat că învăţarea nu are loc în stadiile C sau D
ale EEG, uneori nici chiar în stadiul B, când apar fluctuaţii ale vigilenţei; performanţele
de învăţare cresc dacă materialul de memorat se prezintă pe fondul ritmului alfa. În stare
de somnolenţă un material poate fi reprodus în proporţie de 50%. Asemenea cercetări
prezintă atât un onteres teoretic, cât şi unul practic.
Interesul teoretic constă în elaborarea unor teorii referitoare la existenţa unui “somn
parţial”, cu păstrarea unor focare de veghe prin intermediul cărora pot fi reţinute unele
informaţii prezentate în timpul somnului sau integrate în vise, în creaţii fără ca subiectul
să fie conştient de elaborarea şi fixarea lor. Interesul practic constă în introducerea
rezultatelor unor astfel de cercetări şi teorii fie în organizarea şi sporirea eficienţei
procesului de învăţământ, fie a celui psiho-terapeutic.
Dat fiind faptul că tulburarea somnului (insomniile) sau deprivarea de somn se
soldează cu efecte negative asupra organismului şi comportamentului individului, o
problemă de mare actualitate o reprezintă cea a inducerii somnului. Liviu Popovici şi
colaboratorii săi inventariază şi trec în revistă trei metode ce favorizează introducerea şi
menţinerea somnului: introducerea somnului pe cale medicamentoasă prin utilizarea drogurilor şi preparatelor hipnotice, introducerea somnului prin sugestia hipnotică (somnul hipnotic), introducerea somnului pe cale electrică (electrosomnul).
S-a dezvoltat o nouă latură a medicinei, înrudită cu psihiatria şi neurologia, dar
diferită de ambele. Denumită “medicina somnului”, se ocupă de anomaliile somnului,
dintre care multe au fost identificate. Problemele somnului sunt împărţite în trei
categorii:insomniile, o categorie de probleme care produc dificultate la adormire sau
produc probleme în menţinerea somnului, hipersomnolenţa, caracterizată prin prea mult
somn, sau prin somnolenţă atunci când subiectul nu vrea să doarmă, probleme provocate
de anomalii cum ar fi coşmarele, umblatul în somn.

YOGA SI SOMNUL
9
În conformitate cu şcolile spirituale indiene, starea de somn (sushupti) este diferită de
starea de vis (svapna). În starea de vis, mintea rămâne activă, chiar dacă în acele
momente ea este retrasă din simţuri manifestându-se în ea însăşi. În starea de somn
profund, mintea încetează să mai proiecteze vreun gând, retrăgându-se în „inimă”, sursa
din care a provenit. Astfel, ea este complet liniştită, ca un copil care şi-a regăsit mama
după ce a rătăcât timp îndelungat prin locuri necunoscute. În Yoga Sutras ale lui
Patanjali se spune că: „somnul este o modificare a minţii care are drept suport absenţa
conţinutului mental”. Aşa defineşte Patanjali a patra modificare a minţii. Este foarte
important să înţelegem faptul că somnul este o stare a minţii, o modificare a acesteia.
Somnul este o stare a minţii care ascunde sau tăinuieşte cunoaşterea lumii exterioare. În
Mandukya Upanishad se spune că, în somn, omul nu doreşte nimic, nici nu există vis
sau vreo altă percepţie. Deci, din câte se observă, atât Patanjali cât şi textul
Upanishadaei se referă la starea de somn profund fără vise. Într-un asemenea somn, toate
modificările minţii se concretizează adunându-se la un loc şi energia acestui proces le
fuzionează. Bijuteriile sunt topite redevenind o simplă bucată de aur. Percepţia este
introvertită; obiectele exterioare nu mai sunt văzute sau auzite, nu mai există nici un
simţ. Mintea este într-o stare inconştientă deoarece lumina conştiinţei nu o mai
luminează. În somn, nu există nici un obiect în faţa minţii; ea nu vede, nu aude, nu simte
nimic. Ori de câte ori ne reamintim un lucru fără a-l vedea (fără a-l avea în faţa ochilor,
care nu apare în minte prin percepţie) spunem că această modificare a minţii are un
suport pur mental, iar obiectul care i-a dat naştere este un conţinut al minţii. În somn nu
avem nici un conţinut al minţii, deci lipsesc şi viziunile interioare. În asemenea stare,
gândurile există sub formă de seminţe. Am putea spune că ele există dar nu sunt în faţa
minţii. Din punct de vedere psihologic, în această stare creierul şi mintea sunt
deconectate şi gândurile sunt suprimate temporar. Aceasta este modificarea minţii pe
care o oferă somnul profund. Celelalte patru modificări fundamentale ale minţii sunt:
cunoaşterea corectă, cunoaşterea incorectă, imaginaţia şi memoria. Somnul profund fără
vise este foarte rar. Atunci când îl experimentăm, noi nu-l conştientizăm ca atare.
Deoarece suntem obişnuiţi să conştientizăm doar prin intermediul conştiinţei mentale, în
starea de somn profund nu putem fi conştienţi de nimic, pentru că mintea nu mai există;
ea este o simplă sămânţă. Dacă noi am putea fi conştienţi în starea de somn profund fără
vise, atunci am conştientiza Sinele, Inima sau Scânteia Divină din noi. De obicei, ne
dăm seama dacă am experimentat o stare de somn profund fără vise dacă, în primul
rând, au lipsit visele, desigur, şi apoi, dacă resimţim o stare de linişte profundă, calm,
pace launtrică şi regenerare a vitalităţii aşa cum rar ne este dat să trăim după ce ne
trezim. În practica yoga şi în parapsihologie se vorbeşte despre o putere psihică specială
şi anume aceea de a prelungi conştiinţa în somn. Ce înseamnă acest lucru? Din punctul
de vedere al corpului fizic, toate simptomele arată că omul doarme, dar în acelaşi timp
el este perfect conştient, nu prin intermediul organelor de simţ, dar prin intermediul
simţurilor de la nivel mental sau astral, de tot ceea ce se petrece în jurul său. În practica
yoga, acest lucru se poate obţine prin yoga nidra, altfel spus, yoga stării de somn.
Deoarece această capacitate poate fi obţinută relativ repede de către oricine doreşte să
exerseze unele tehnici de yoga nidra, reiese că, într-adevăr, în timpul somnului, ceea ce
are nevoie de odihnă este creierul, adică mintea. Mircea Eliade vorbeşte despre acest
lucru în nuvela sa celebră „Secretul Doctorului Honigberger”. El precizează că prima
putere pe care o obţine doctorul în urma practicii yoga este prelungirea conştiinţei în
starea de somn, iar apoi reducerea duratei de somn la numai două ore din 24. Dacă omul
este obişnuit să realizeze unele meditaţii zilnice în care poate să atingă stări elevate de
conştiinţă, atunci prin aceste meditaţii el îşi revitalizează creierul şi mintea şi nu mai are
nevoie de foarte multe ore de somn după aceea. Psihologia modernă a realizat multe
cercetări asupra stării de somn. S-au înregistrat undele cerebrale în timpul somnului, sau
observat organele interne, s-a cercetat activitatea diferitelor sisteme ale fiinţei şi
astfel s-a ajuns în situaţia în care se pot spune foarte multe despre ceea ce se petrece în
timpul somnului, dar încă nu s-a dat o definiţie a stării de somn. La urma urmei nici nu
ne interesează prea mult acest aspect.Durata medie a somnului la un om normal
dezvoltat trebuie să fie de 7 sau 8 ore. Perioada de somn este compusă din mai multe
cicluri. În timpul unei nopţi se desfăşoară 5-6 cicluri de somn cu durata de o oră şi
jumătate. Începutul somnului are loc, de obicei, la o oră fixă şi aceasta se poate fixa prin
obişnuinţă. Odată format acest obicei, trebuie să-l respectăm, altfel ne vom chinui în
zadar. Un om normal şi sănătos trebuie să adoarmă în maximum cinci minute după ce
şi-a propus acest lucru. Odată ce ne-am pregătit să dormim, somnul trebuie să apară
foarte repede. Dacă somnul nu apare foarte repede înseamnă că nu respectăm ora de
culcare specifică bioritmului nostru personal sau că avem unele tensiuni mentale pe care
ar trebui să le rezolvăm cât mai rapid. Înainte de a adormi este bine să ne pregătim
special în acest sens. Trebuie să avem grijă să dormim într-o cameră bine aerisită.
Camera în care dormim nu trebuie să fie prea „încărcată” cu mobilă, tablouri „greoaie”
sau alte obiecte decorative. Dormitorul trebuie să fie suav, luminos, intim. Nevoia de
spaţialitate, de destindere este foarte firească pentru un om care şi-a propus să se
odihnească. De asemenea, este bine să nu rămânem cu probleme majore, cu tensiuni
mentale mari, nerezolvate, înainte de a adormi. Dacă nu ne putem linişti mintea din
cauza unei probleme importante, mai bine adoptăm pentru început o tehnică prin care să
îndepărtăm tensiunea respectivă şi abia după aceea să ne culcăm. Ba chiar somnul însuşi
poate fi un sfetnic bun în rezolvarea problemelor. Componenta subconştientă a minţii nu
se odihneşte, ea poate lucra şi în timpul somnului Mintea subconştientă, care este de
zeci de ori mai „mare” decât mintea conştientă a stării de veghe, poate rezolva practic
orice problemă, dacă îi este bine prezentată. Dacă ne confruntam cu o problemă la care
nu mai găsim soluţii prin mijloacele obişnuite, decât să ne agităm inutil şi să pierdem
capacitatea de a dormi, să utilizăm somnul tocmai ca pe o modalitate de rezolvare a
problemei. Vom formula problema respectivă în cuvinte cât mai clare, apoi vom cere subconştientului să o analizeze în timpul somnului şi să ne ofere o soluţie a doua zi sau
în zilele următoare. Această cerere adresată subconştientului trebuie să exprime
încrederea şi respectul faţă de acesta.

Bibliografie:
1. Introducere in psihologie – Mielu Zlate- editura Polirom
2. Biologie cls XI, editura ARAMIS
3. Yoga Sutra, Afrosismele lui Pantajali – Dan Mahorian -2009, editura CARTEX
2000

Scris de Alina Pârvu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s